Dragi prieteni, dragi prietene, mărturisesc! M-am lăsat dus de val, vrăjit de ochii verzi ai Îngerului Dana. Cele două episoade preconizate ar putea deveni cel puţin patru.
Încântarea continuă…
Lectură placută!
(Click aici pentru Episodul anterior)
…la o palmă de la pământ…
O fată în costum tradițional românesc ne-a urat Bun venit la Caru cu Bere, un loc istoric foarte celebru în București. Dana și-a asumat rolul de interlocutor, a refuzat categoric propunerea de a sta afară, de fapt cere o masă în zona cea mai caracteristică localului. Un hostess ne-a acompaniat în imensa cameră subterană la o masă în fața orchestrei, formată din cinci persoane în costume populare. Bătrânul și mândru cântăret la Nai (flautul lui Pan),ne-a primit cu un amplu gest al brațului drept pe care ținea, cu mândrie, instrumentul său fin sculptat.
Dana s-a așezat în stânga mea, pe bătrâna doamnă cu pălărie colorată, am regăsit-o în cealaltă parte, coloana completa patrulaterul în dreapta mea.
Însoțitorul, o bruneta cu trăsături tipice mediterraneene, pune masa cu tacâmuri din oțel învelite în prosoape de hârtie, după ce a distribuit meniuri colorate, bogate în imagini de diverse specialități, descrise în detaliu și referințe istorice.
Dintr-o dată Dana a fost cuprinsă de neliniște, o stare de disconfort brusc. Gâfâia și sânul ei părea să vrea să iasă din bluză. Am luat -o de mână
–Ai o problemă?– am întrebat-o.
–Nu, nu, totul este bine!– a răspuns retrăgându-și încet mâna, aducând-o pe piept.
–Nu pare!– i-am răspuns. Afișa un zâmbet ușor de odihnă, de data asta, degetele lungi erau pe mâna mea.
–Sunt foarte emoționată– a răspuns. –Nu mă așteptam la atât de multe în viață, prea multă fericire, așa dintr-o dată.-.
–În viață se poate întâmpla totul atunci când te aștepți cel mai puțin!– i-am răspuns, ochii ei verzi plini de lacrimi erau pe cale să se reverse precum un râu în inundații.
Bătrâna doamnă vioaie, exclusă din încântarea noastră, a început să dea semne de nerăbdare.
Au început să povestească între ele, în limba română. Dana mi-a spus că prietenei ei i-ar fi fost foame și că, în plus, ar fi vrut, de asemenea, să fumeze.
–Care dintre cele două cerințe este o prioritate?–
–Fumatul!– a răspuns fără ezitare.
Am râs amuzat, spunându-mi în minte că, în România femeile fumează cel puțin la fel de mult ca bărbații, dacă nu mai mult. Nici măcar Dana nu făcea excepție, și ea fuma. Însoțitoarea dinamică a venit imediat pentru a lua comenzile noastre. Carne la grătar cu orez și cartofi la cuptor pentru Dana, tochitură cu mămăligă pentru bătrâna agitată, în timp ce eu am optat pentru o salată grecească. Limonadă pentru ele, bere pentru mine. I-am cerut chelneriței să aducă două pachete de țigări de aceeași marcă precum cele care pe care le fumau tovarășele mele de aventură.
Notele pregnante ale lui Adagio de Albinoni, realizate cu măiestrie pe vioară, au pătruns în sala mare, acum amestecate cu patronii.
În așteptare, amândouă au început să fumeze. După țigară, Dana părea să se fi calmat. Prietena ei, cu toate acestea, urmărind ritmul orchestrei, amuzată, făcea mișcări ritmice cu umerii, însoțite de expresii faciale ciudate. M-am simțit cufundat într-o lume suprarealistă, într-un vis cu ochii deschiși. Am fost bine. Bătrâna se uita la mine cu ochii ei vicleni, încântată de gustul meu evident. Ea continua cu mișcările sale grațioase încercând să atragă și pe tânăra sa prietenă să aprecieze domeniile evazive ale vieții.
–Este mai bine, nu?– am întrebat întorcându-ma spre Dana. Ea dădu din cap.
Ridicând mâna dreaptă în aer, ca un semn de binecuvântare, a spus cu o voce tremurândă:
–Da, în viață totul se poate întâmpla…– referindu-se la declarația mea de dinainte –… chiar și a vedea, dintr-o dată, o lumină ce vine spre tine și să simți cum te pătrunde ceva magic, bun, curat, liniștitor, un miracol într-adevăr! Uite, asta este ceea ce am simțit văzându-te venind de departe. Credeam că ești semnul, lumina pe care am așteptat-o, salvatorul meu, dovada că există cineva, o Ființă Supremă, că tu ești Mesagerul.–
Bătrâna ne-a privit cu o curiozitate nedisimulată, nu reușea să înțeleagă nimic din conversațiile noastre. Fuma țigară după țigară, în asteptarea felurilor de mâncare, care nu mai veneau.
Mă bucura gândul că am fugit cu două “picchiatelle” cu roțile în derivă. “Puțin contează!” mi-am spus. Am fost în ton cu ele, proiectat în improbabil, cel puțin la o palmă de pământ.
Virtuozul muzician la Nai era în apropiere. Am luat o bancnotă de 50 și i-am oferit-o discret. El m-a întrebat care era bucata muzicală preferată de mine. I-am spus că am fost un admirator al lui George Zamfir și mi-ar plăcea să ascult The Lonely Shepherd, ales de Quentin Tarantino pentru al său Kill Bill. –Păstorul Singuratic!– traduse și fața sa s-a luminat mulțumit de cererea mea. La semnalul lui luminile s-au estompat și în aer a început să se răspândească sunetul evocator de Nai și Păstorul Singuratic ne-a făcut companie. Nici un cuvânt, tăcerea absolută a domnit. Magia acelor note stăpânea.
Dintr-o dată, mi-am amintit că în după-amiaza zilei următoare trebuia să mă întorc în Italia. Am fost asaltat de disperarea realității de trezire dintr-un vis frumos. Dana, a simțit disconfortul meu, m-a luat de mână. –Voi aștepta întoarcerea ta!– spuse. Am fost surprins că nu am spus un cuvânt despre plecarea mea. –Acum trebuie să plecăm.– a adăugat –Ultimul Metrou trece peste o jumătate de oră.– Numai ce am ieșit din local și ne-am îndreptat spre stația de metrou. Dintr-o dată bătrâna a început să dea semne de nervozitate din pălărie și, mormăind cuvinte de neînțeles, a aruncat priviri murdare la o cerșetoare în zdrențe așezată pe jos, înconjurată de pungi de plastic debordante și de doi câini ce stăteau liniștiți.
–Ce i s-a întâmplat?– am întrebat-o pe Dana. –Aceea…– a răspuns indicând cerșetoarea –…este un duh rău, o vrăjitoare malefică.– Am fost traversat de un fior, ca atunci când un copil dă ascultare seara în jurul șemineului, discursurilor celor mari despre vrăjitoare și vrăjitori. Dana a adăugat, arătând spre prietena ei: –Si ea este o vrăjitoare, dar nu are multe puteri, într-adevăr este o vrăjitoare bună.– Spunând acestea extrase cu greu din geanta ei o carte, predândumi-o .
–Este pentru tine!–
Am citit titlul: “Biblia“. Am răsfoit câteva pagini, multe fraze au fost subliniate cu roșu. Am închis cartea, m-am oprit imobilizând-o cu un braț. –Dana, eu nu sunt un credincios,mai degrabă un agnostic pentru totdeauna în căutarea unei dovezi de existență supremă!-Nu pot accepta Biblia ta, în care tu ai putea găsi răspunsuri la întrebarile tale, incertitudinile tale.–
–Nu te cred! Tu pentru mine ești binele care învinge răul!– a răspuns. Lacrimile îi curgeau încet pe fața ei. S-a întors rapid, a șoptit și a fugit pentru a ajunge pe vrăjitoarea bună. A dispărut în depărtare, înghițită de întuneric.
O lacrimă bruscă
traversează fața ei
ca o evadare solitară
fugită din roi
Pornește gândire profundă
dezvăluie căi de stopare
sentimente,pasiuni
emoții perturbătoare,
potrivire a inimii,
Este în căutarea ajutorului
a unui fragment de iubire
pentru a fi luată de mână
pentru a nu se mai simți singură
Traducere realizată de Mirela Oana
Reproducerea textului este interzisă fără a cita autorul și sursă de informații.
Unele fotografii au fost preluate de pe web cu ajutorul unui program de descărcare automată și nu sunt informații, dacă acestea au drepturi de autor sau nu; în cazul în există proprietari legitimi ai drepturilor de autor se poate solicita anularea ce se va efectua imediat.
No part of this publication may be reproduced or transmitted, in any form or any means, without prior permission of the publisher and without indicating the source.
Tags: angeli, bucarest, streghe, valentino di persio