De acum Valerio se mișcă cu dezinvoltură în sugestivul Paris de Est. Vrăjitoare bune și rele, care populează periferia, nu-l mai tulbură. Are senzația clară că ochi verzi de nepătruns îl veghează…
(Click aici pentru episodul anterior)
Lectură plăcută!
Șoapte și suspine
A doua zi, în jurul orei unsprezece eram deja în preajma locurilor de întâlnire cu Îngerul Dana. În Calea Victoriei m-am oprit în fața Muzeului Național de Istorie al României, unde la exterior este expusă statuia lui Traian cu scopul de a impune Lupoaica poporului dac. Povestea, pe scurt, ne spune că Traian, succesor al lui Nerva, odată consolidate granițele germane, în 105 d.Hr. a pornit război împotriva lui Decebal, rigă al Daciei, pentru a pune capăt obiectivelor expansioniste ale acestuia din urmă. Puternica ȋnaintare romană, condusă de același împărat, l-a pus pe Decebal pe fugă și, urmărit fiind de cavalerie în munții Transilvăneni, şi văzându-se pierdut, se sinucise. Odată cu moartea mândrului suveran, Dacia devine provincie romană.
Ajuns la intersecția cu Bulevardul Regina Elisabeta, mă întorc la dreapta. Sub pridvorul de peste drum zăcea un vagabond ghemuit pe jos pe cartoane cu o sticlă de bere în mână cu brațul sprijinit pe genunchi, atârnat în față. Un câine mare negru ghemuit alăturea-i, sări arcuit lătrând şi mârâind ameninţător spre mine. Ochii-i mă ardeau precum scântei fâsâitoare. Dar ca prin minune, făra motiv aparent, se pironi tăcut, cu coada-ntre picioare: furia-i căpătă reflexe de jale. L-am auzit gemând încă îndepărtându-mă spre Universitate. Dintr-o dată tăcerea cuprinse strada principală, mașinile treceau vuind tăcute undeva-n fundal, oamenii păreau orbi la prezenţa mea. Un suspin și am regasit Îngerul alăturea: mi-atinse ușor mâna. Privirile ni se-ncrucişară; ne-am zâmbit. Am rămas lovit, ca de-o noutate, de lumina ochilor săi verzi. Avea părul strâns în două cozi legate la capete cu panglici roz. Nici un cuvânt n-a prins trup între noi. Am continuat să mergem în tăcere și-n tăcere ne-am așezat la o masă în afara unui local, vizavi de Facultatea de Istorie. O brunetă minionă dar cochetă ne-ntinse zâmbind meniul cu felurile de bucate. Dana-i arunca priviri repetate în timp ce parcurgea Meniul. Am ales două salate, o limonadă pentru ea, obișnuita bere pentru mine. Când fata s-a îndepărtat iar Dana m-a întrebat:
–Ai văzut?–
–Ce să văd?– am răspuns, căutănd răspuns în juru-mi.
Ea a făcut aluzie la fătucă c-un zâmbet, privind apoi în jos rușinată.
–Ce buze frumoase are chelneriţa! Nu-i așa?– afirmă cu voce tremurândă. Acea remarcă neașteptată m-a izbit ca un jet de apă rece. Mi-am amintit apoi de hârtia pe care mi-o dăduse în seara precedentă , în care făcea referire la inițierea sa în relațiile lesbiene de cele trei vrăjitoare ruse. Faptul că acum se dovedea atrasă de acea fată ȋmi torsiona simţurile la nivel subtil. În mod paradoxal m-am simțit încântat de acea greșeală neașteptată și am apreciat gândul. I-am zâmbit mângâindu-i mâna pentru a o scoate din dificultatea evidentă în care se-aruncase de una singură.
Acum privirea visătoare părea să se piardă departe, în spațiu, într-o urmărire nepregetată a propriior emoții. Ȋn degetele-i îngălbenite, țigara ardea grăbit sub presiunea gândurilor ȋntortochiate. Revenindu-şi, mă trezi la realitate şoptindu-mi numele:
–Valerio, îti amintești când ne-am întâlnit, duminică?–
–Bineînțeles, doar era ieri!–
–Da, aşa-i. Aveam cu mine pe prietena mea pe care tu o numeai vrăjitoare bună și o altă doamnă cu un câine negru.–
Am dat din cap.
–Ei bine, aceea cu câinele, Petunia, este un spirit rău care mă bântuie și mă chinuie în mod constant. Când a văzut că ne-am îmbrățișat a devenit foarte nervoasă, pentru că tu ai reușit să-i anulezi brusc puterile rele. Și când ne-am despărțit, m-a acuzat de multe lucruri rele pentru a mă lovi cu trădarea ei și de a mă sustrage de la protecția dată de Nefertiti. Des, ea și alte vrăjitoare vin la mine să mă ducă-n ispită dar eu, cu gândul la mama mea, lupt împotriva lor până la capăt. Petunia este puternică și rea; uneori nu pot să scap din puterea ei. A reușit să posede de mai multe ori spiritul meu bun de copil, pentru a mă face să fac lucruri urâte.–
–Si-anume?– am întrebat.
Dana-şi ȋntoarse capul de la mine fără a-mi răspunde. În timpul povestirii sale era foarte agitată, continua să fumeze țigară după țigară, lansând priviri continue spre ușa localului.
–Ți-e foarte foame?– am întrebat-o.
–Nu, ce te face să crezi asta?–
–Nimic deosebit, te văd agitată.–
Venirea spre noi a bruneţelei zâmbintoare, cu tava de comenzi în mână, a făcut-o să evite a-mi răspunde.
În timp ce fătuca-i lua comanda, Dana i-a luat mâna cu gest delicat spunându-i ceva în română. Fata, evident surprinsă, și-a retras încet mâna apoi, depășite surpriza și nedumerirea; dar a probat înainte de a se depărta. În timp ce mâncam, am întrebat brusc:
–Ce i-ai spus?– Dana s-a uitat la mine roșind ușor. Apoi, înghițind găluşca, a spus:
–Am întrebat-o dacă pot să-i vorbesc dup-aia.–
–Dacă am înțeles bine a răspuns da.– i-am răspuns.
–Da, m-așteaptă înăuntru…– spuse privind în jos.
O șuviță de păr ȋi lunecă pe frunte subliniindu-i emoția evidentă. Am continuat să mâncăm în tăcere. Dana s-a grăbit să termine salata, aprinse o țigară, se ridică spunându-mi că se întoarce imediat. Această situație mă intriga grozav. Nu întelegeam dacă cele două se cunoșteau deja sau era vorba de o apropiere instinctivă. Cert era că între ele se stabilse o înțelegere intrinsecă. Transpiram, tâmplele îmi pulsau. Am încetat să mai mănânc încercând să înăbușesc gândurile-mi confuze ȋn paharul cu bere. Minutele scurse păreau o eternitate; m-am ridicat. Am intrat în local: salonaşul părea părăsit. În timp ce parcurgeam un coridor care ducea spre salonul interior, am auzit voci moi excitate care proveneau de la toaleta din dreapta. Tușii pentru a atrage atenția. La scurt timp printr-o ușă glisantă a ieșit bruneţica, roșie la față, încercând să-și netezească cămașa forţând un aer degajat.
–Vreau să plătesc!– i-am spus, făcând pe niznaiu’.
–Da, da!– a bălmăjit grăbindu-se în spatele tejghelei.
În timp ce plăteam a ieșit și Dana. Avea părul desfăcut și țigara aprinsă. Mă privi într-o doară, în timp ce cu degetul arătător de la mâna stânga încerca să elimine de pe vârful limbii ceva, poate vreun rest de tutun.
Ieșiți din local ne-am ȋndreptat spre centrul istoric. Nici o vorbă despre ceea ce s-a întâmplat deunăzi. La scurt timp ne-am ȋncrucişat c-o femeie în vârstă îmbrăcată în zdrențe șifonate, care trăgea dintr-o pungă de plastic.
–O vezi?– îmi spuse –E una dintre vrăjitoarele cele mai rele!–
Mai târziu găsirăm singură pe o bancă pe vrăjitoarea bună. Ne aștepta. Văzându-ne se ridică în picioare venindu-ne în întâmpinare, mi-a luat mâna, mi-a sărutat-o. Am apelat la Dana:
–Spune-i să ȋnceteze, nu merit.–
–Ea te iubește mult să știi!– îmi spuse convinsă.
–Bine! Dar voi alegeti cu mare uşurinţă!– i-am spus râzând aluziv.
Cu gest senzual își netezi părul lung și zâmbi la rândul ei.
–Și eu te iubesc atât de mult cu spiritul meu!– mi-a răspuns. Inteligentă, tipa! Ea știe, de asemenea, să joace cu sarcasm rafinat, gândii.
Ne-am despărţit cu acordul de a ne reîntâlni a doua zi, după-amiaza devreme. Dana, pentru a fi sigură, mi-a dat numărul de telefon al unei prietene, Silvia, cu care a lucrat mult timp în urmă într-un local.
Întorcându-mă spre casă m-a lovit un gând; mă-nvârtii pe-un călcâi şi făcui cale-ntoarsă spre local. Mesele exterioare erau aproape toate ocupate de grupuri mixte de tineri; studenți, evident. Chelnerița, o lungancă blondă, intra și ieșea din local cu o tavă rotundă plină de bucate pe care le distribuia frenetic clienților. Am intrat: în spatele tejghelei şedea un tip îndesat, de vârstă mijlocie, cu un tatuaj de prost gust pe gât, un fel de fulger ce separa sau unea jumătăţile unei inimi. M-am îndreptatat spre toaletă; “poate bruneţica cea obraznică-i acolo” gândeam. Nimic; ușa marcată “Femei” era semiînchisă iar lumina – stinsă . Ieșind mă lovii de lunganca blondă.
–Scuze…– am bălmăjit în engleză –…în urmă cu aproximativ o oră mi-am uitat ochelarii de citit pe masă, i-ați găsit din întâmplare?–
La răspunsul său negativ i-am răspuns:
–Poate că i-a găsit colega ta de dinainte.–
–Domnule! Sunt aici de dimineață și nu mi-a dat nimeni schimbul!– răspunse iritată.
–Ok, mă scuzi!– i-am spus cu ironie nedisimulată, îndepărtându-mă.
Acea afirmaţie mă debusolă. Mă gândeam că poate-am greșit localul sau poate lunganca m-a expediat aşa de grosolan pentru a nu-şi pierde vremea.
…ție,
ce rătăcești în spațiu.
Tie,
căreia Îngerii i-au dat suspinul
și demonii suflarea
viața nu ți-a cerut să fii puternică,
…ți-a impus…
Traducere realizată de Mirela Oana
Reproducerea textului este interzisă fără a cita autorul și sursă de informații.
Unele fotografii au fost preluate de pe web cu ajutorul unui program de descărcare automată și nu sunt informații, dacă acestea au drepturi de autor sau nu; în cazul în există proprietari legitimi ai drepturilor de autor se poate solicita anularea ce se va efectua imediat.
No part of this publication may be reproduced or transmitted, in any form or any means, without prior permission of the publisher and without indicating the source.
Tags: angeli, bucarest, festa della donna, streghe, valentino di persio